Mihail Vlasov, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare cu executare. Decizia este DEFINITIVĂ

18 Iun 2015
Mihail Vlasov, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare cu executare. Decizia este DEFINITIVĂ
Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. 
 
În prima instanță, Vlasov a fost condamant la 4 ani cu executare pentru trafic de influență. 
 
Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, în 13 martie 2014, un milion de euro. În 18 martie 2014, Vlasov a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, după ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro. 
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în schimbul acestor bani, Vlasov i-ar fi promis omului de afaceri că-şi va folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR învestiţi cu soluţionarea unui dosar în care denunţătorul avea calitatea de pârât-reclamant şi că îi va determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre arbitrală favorabilă acestuia. 
 
Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretenţiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki şi asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum şi cererea reconvenţională având ca obiect de plată suma de 270.000 de euro, potrivit informaţiilor din dosar.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră