EXCLUSIV. Declaraţia victimei lui Marius Maghiari, polițistul de la Rutieră: „Mi-a umblat în geantă“

19 Aug 2015
EXCLUSIV. Declaraţia victimei  lui Marius Maghiari, polițistul de la Rutieră: „Mi-a umblat în geantă“
Tânăra accidentată de polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei, Marius Maghiari a povestit judecătorilor ce și-a amintit din ziua incidentului. Reamintim că accidentul a avut loc în 8 iunie, în jurul orei 14.30, în zona unei treceri de pietoni de la Fântâna Mioriţa. Femeia, o tânără profesoară de engleză, ținea minte că s-a angajat să traverseze pe trecerea de pietoni de la Fântâna Miorița, mai ales că două mașini au oprit în fața zebrei. Aceasta își aduce aminte că apoi era pe bancheta din spate a unei mașini, iar pe lângă șofer, a cărui față nu a văzut-o, în partea dreaptă era un tânăr care încerca să o liniștească, mângâindu-i mâna.

Magistrații spun că acela era fratele polițistului Marius Maghiari. În motivarea instanței se arată exact cum au încercat colegii de la Brigada rutieră să mușamalizeze accidentul comis de Marius Maghiari. Mai grav însă, femeia accidentată susține că polițiștul i-a umblat în geantă. “M-am trezit la aparatul tomograf .Auzeam zgomotul aparatului si ulterior am fost condusa succesiv pentru diferite investigatii in mai multe locuri din spital. Imi amintesc ca au fost necesare mai multe momente de asteptare in care pe targa fiind la un moment dat am fost interpelată de soferul implicat in accident care de altfel m-a si condus la spital. In primul moment in care m-a interpelat mi-a spus ca stie ca sunt profesoara de engleza. Nu stiu de unde cunostea aceasta imprejurare insa banuiesc ca a umblat in geanta mea , respectiv in portofel intrucat am gasit toate cartile de vizita ale mele erau asezate in portofel intr-o pozitie diferita de cea in care le-am introdus eu. Geanta mea personala s-a aflat o perioada la conducatorul auto fiindu-mi remisa la aproximativ 16.30 , moment in care am cerut-o pentru a-mi suna fratele sa-l anunt cu privire la ce s-a intamplat . M-a rugat sa sustin ( daca ma va intreba cineva ) ca am cazut de pe o schela la el acasa unde m-as fi aflat pentru a da meditatii la engleza cu nepotul sau. “

Ce ar fi încercat să o convingă Marius Maghiari pe femeia accidentată 

Marius Maghiari a încercat să o convingă pe femeie să susțină că a căzut de pe schela de la el de acasă, pnetru că că dacă s-ar fi aflat că a comis un accident, și-ar pierde slujba și ar itra la pușcărie. Polițistul a încercat să îi mintă și pe medicii de la Elias cu privire la accident, dar aceștia au anunțat poliția.

“Îmi amintesc că înainte să vină poliţiştii eu i-am spus doamnei doctor care se ocupa de mine, doamna Livadaru, precum şi asistentelor care se aflau în jurul meu faptul că cred că am fost lovită de o mașină și că îmi amintesc că am fost la muncă, mă aflam pe stradă și că nu m-am urcat pe nicio schelă în acea zi. După ce au plecat poliștii am mai făcut niște investigații medicale, am fost dusă într-un salon, unde am vorbit cu doamna doctor neurolog Stoiceanu Minodora, care mi-a spus că Maghiari Marius este polițist și că i se pare ceva dubios la mijloc, eu fiind clar victima unei accident rutier. Acesta mi-a mai spus că spitalul a anunțat poliția”

Ce a decis ieri instanţa în cazul poliţiştilor de la Rutieră 

Instanța a decis marți ca Marius Maghiari, acuzat că ar fi încercat să muşamalizeze un accident cu ajutorul mai multor colegi de la Poliția Rutieră București, să fie cercetat și judecat sub control judiciar şi să nu poată lua legătura cu ceilalţi 7 polițiști de la Rutieră, puşi și ei sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 i-au reţinut iniţial  pe Marius Maghiari, şef în cadrul unui serviciu de la Brigada Rutieră a Capitalei, pe Daniel Piştea, adjunct al aceleiaşi instituţii, pe colegii acestora Liviu Daniel Cânea şi Auraş Eugen Ţuţui, precum şi pe Ion Daniel Bocan, şeful Secţiei 2 Poliţie, Mihăiţă Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira şi Marian Lupu Pasăre, toţi de la Secţia 2, iar vineri au cerut Judecătoriei Sectorului 1 arestarea lor preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, poliţistul Marius Maghiari ar fi accidentat cu maşina o femeie, dar incidentul ar fi fost încadrat ca accident de muncă. Ceilalţi şapte poliţişti sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Maghiari, astfel încât fapta să nu fie încadrată ca accident rutier. Marius Maghiari a declarat, la ieşirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1, că nu înţelege de ce lucrurile au luat o astfel de turnură şi a arătat că nu a făcut decât să îndrepte în cel mai corect mod situaţia pe care a produs-o. El a spus că, după accident, a dus-o pe femeie de urgenţă la spital, iar aceasta a fost conştientă tot timpul. Maghiari a adăugat că, în timpul discuţiilor cu femeia, a încercat să stabilească o înţelegere, astfel încât să nu se ajungă la deschiderea unui dosar penal.

Ce a spus comisarul Maghiari

Întrebat de ce s-a ajuns ca accidentul rutier să fie transformat într-un accident de muncă, respectiv ca femeia să susţină că a căzut de pe schela unei clădiri, Maghiari a arătat doar că a dorit să meargă pe calea medierii cu aceasta, astfel încât să evite situaţii de cercetare penală. El a precizat că s-a ajuns la o înţelegere, dar după ce femeia a fost chemată la Parchet să dea declaraţii, aceasta a renunţat la înţelegere.

Întrebat dacă s-a pus problema oferirii unor sume de bani, chiar şi sub forma unor daune materiale şi morale, Maghiari a spus că, la un moment dat, până ca femeia să fie chemată de către procurori la audieri, a fost contactat de avocaţi ai acesteia, pentru a se stabili o sumă de bani cu titlu de daune, reafirmând că înţelegerea a căzut după ce femeia a dat declaraţii în faţa anchetatorilor.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră