Șef al Serviciului de Investigații Criminale, reținut de DNA

15 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Șef al Serviciului de Investigații Criminale, reținut de DNA

Procurorii DNA l-au reținut pe șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 București, inspector principal de poliție Marius Gheorghe Giurescu, pentru luare de mită și favorizare a făptuitorului. Pentru aceleași fapte a fost reținut și Stelian Barbu, agent de poliție în cadrul aceleiași formațiuni la data faptelor. Cei doi sunt prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În perioada 2014 — începutul anului 2015, cei doi au efectuat cercetări în mai multe dosare privind spargerea unor locuințe comise pe raza sectorului 3, ocazie cu care au efectuat percheziții la domiciliile a două persoane (martori-denunțători), de unde au ridicat mai multe obiecte provenite din infracțiunile de furt comise de aceștia, printre care se aflau și foarte multe bijuterii.

"În schimbul neluării măsurilor legale față de cei doi martori-denunțători pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, inculpații Giurescu și Barbu au solicitat și primit de la aceștia mai multe sume de bani. Astfel, Stelian Barbu a solicitat de la unul dintre denunțători 3.000 de euro și a primit efectiv 2.000 de euro. Pe de altă parte, Marius Giurescu a solicitat și a primit de la celălalt denunțător suma de 1.500 de euro. Ambele sume de bani au fost primite de cei doi inculpați prin intermediul unor persoane", se arată în comunicat.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră