UPDATE. Manuale pentru ora de Dirigenţie şi Educaţie fizică. Ministrul Pop: Nu prea ştim cum să facem sport

28 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Manuale pentru ora de Dirigenţie şi Educaţie fizică. Ministrul Pop: Nu prea ştim cum să facem sport

Elevii din clasa a 5-a vor avea manual și la disciplina educație fizică, anunţă ministrul Educaţiei, Liviu Pop, pe pagina sa de Facebook, recomandând părinţilor şi celor interesaţi ca, înainte de a emite opinii, să consulte manualul.

" În 7 august finalizăm licitația pentru manualele la care s-au depus contestații. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluții și pentru aceste situații", mai spune ministrul.

El a postat şi un link cu unul dintre manualele de educaţie fizică aprobate, care poate fi consultat AICI.

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la Sibiu, Liviu Pop a precizat că elevii vor avea două ore de Sport pe săptămână şi că manualele îi vor ajuta.

”Din ceea ce spun experţii Ministerului Educaţiei, profesorii de Educaţie fizică şi unii elevi, da. Acest manual este un instrument care poate fi folosit cu succes şi de elev, şi de părinte, şi de profesor. Vedem reclamele faceţi 30 de minute sport în fiecare zi, dar nu prea ştim cum să facem sport”, a spus Pop, conform news.ro

El a fost întrebat insistent de jurnalişti despre numărul de săli de sport existente, dar nu a putut spune exact câte sunt, susţinând că Ministerul Dezvoltării este răspunzător de construcţia acestora.

"Nu are nicio legătură manualul de sport cu sala de sport, şi cu manual, şi fără manual, sălile de sport trebuie să le facem. Nu vă pot spune cum va arăta la 11 septembrie şcoala, pentru că, aşa cum am spus, sute de şcoli sunt în reabilitare în momentul de faţă, titularizarea s-a terminat abia ieri, urmează etape consecutive, la finalul lui august vom avea o radiografie clară cu profesorii, cu sălile de sport”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

El a anunţat,totodată, că şi pentru ora de dirigenţie vor fi introduse manuale. "Pentru că la Consiliere şi orientare, acea Dirigenţie pe care o ştiţi dumneavoastră, noi trebuie să venim cu educaţia juridică, de aceea am semnat acord cu ministerul, pentru educaţie juridică, educaţie pentru sănătate, educatie pentru familie, educaţie financiară, educaţie de mediu, trebuie să le facă în orele de Consiliere şi orientare. (...) Acea Dirigenţie pe care o ştiţi dumneavoastra şi care acum este Consiliere şi orientare este absolut necesară", a spus Pop.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră