Mădălin Voicu, citat la DNA în calitate de suspect

10 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Mădălin Voicu, citat la DNA în calitate de suspect


Ancheta în acest caz a început în urmă cu câteva luni, existând suspiciunea de fraudă cu fonduri europene.

"Probabil sunt niște nereguli, niște lucruri pe care ei (procurorii — n.r.) vor să le verifice. (...) Probabil că există o verificare generală, nu numai a organizațiilor romilor, vor să vadă ce au făcut cu banii, unde sunt", a declarat, la sosirea la DNA, Mădălin Voicu.

După audiere, Mădălin Voicu le-a spus jurnaliștilor că el nu se pricepe la bani, dar că este dispus să colaboreze pentru ca procurorii să se lămurească.

”Eu nu umblu cu bani. Când primesc un ban semnez. Legat de ceea ce cercetatează domniile lor, ne vom reîntâlni la o dată stabilită de dumnealor. Toți suntem suspecți de spălare de bani. Prejudiciul nu-l cunosc. Domnul avocat știe mai bine. Nu mă pricep la bani, dacă zici de note, poate mă pricep. Se face o anchetă pe care eu, sincer să fiu, pot s-o înțeleg. Nu e numai la Partida Romilor, se face peste tot. Eu nu vreau să fac speculații. Sunt de acord să fie o colaborare pentru elucidarea unor lucruri și atâta tot. Nu vă luați de mine când vă spun că eu nu le am cu banii.

Înțeleg că sunt incomod prin ceea ce am făcut eu în ultimii 20 de ani în politică. O să mă întorc la meseria mea, acolo unde nu deranjez pe nimeni. Poate doar publicul să nu fie mulțumit de execuțiile mele muzicale”, a spus Mădălin Voicu, la ieșirea din DNA.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră