Lucrările de la BAC, plimbate cu Jandarmeria

22 Iun 2015
Lucrările de la BAC, plimbate cu Jandarmeria
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, că reprezentanţii Ministerului Educaţiei au propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe, iar federaţia sindicală susţine această propunere.

Potrivit digi24.ro, într-un comunicat de presă transmis luni Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă că susţine propunerea conducerii Ministerului Educaţiei de schimbare a modalităţii de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat.

Conform unei declaraţii făcute de Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajuorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră