LOTERIA BONURILOR FISCALE cu iz de FRAUDĂ? ANAF va verifica autenticitatea bonurilor. Tu la ce extragere ţi-ai încercat norocul?

31 Aug 2015
LOTERIA BONURILOR FISCALE cu iz de FRAUDĂ? ANAF va verifica autenticitatea bonurilor. Tu la ce extragere ţi-ai încercat norocul?
Loteria Bonurilor Fiscale a intrat în vizorul ANAF. Ca urmare a unor sesizări de înşelăciune, Direcţia Antifraudă Fiscală a trimis în judecată 21 de astfel de cazuri. Astfel, Fiscul va verifica autenticitatea bonurilor fiscale înregistrate în Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale. Sesizările vizează extragerea din luna iunie. Potrivit România TV, Antifrauda Fiscală a depus la procurori 21 de sesizări penale pentru fapte precum uz de fals şi tentativă de înşelăciune. Mai exact, sunt vizate 11 persoane fizice şi 6 firme care ar fi încercat să păcălească fiscul.

Ce s-a întâmplat la Loteria Bonurilor Fiscale din  luna iunie 

Zeci de persoane ar fi  încercat să păcălească Fiscul cu ocazia loteriei organizată în luna iunie. Atunci, au fost declarate câştigătoare bonurile fiscale în valoare de 135 de lei emise în data de 23 mai. Câteva sute de bonuri cu valoarea câştigătoare au fost depuse, însă în urma verificărilor s-au descoperit câteva false. 

Care este procedura 

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP.

Extragerea din urne a bilelor au desemnat ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie.După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul ministerului, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. Loteria Română (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră