Liviu Mihaiu, după consultări: Președintele va veni în Piața Universității!

06 Noi 2015
Liviu Mihaiu, după consultări: Președintele va veni în Piața Universității!
Liviu Mihaiu, președintele organizației guvernamentale "Salvați Dunărea și Delta", a transmis, după consultările de la Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis va veni în Piața Universității.
 
"Președintele va veni in piață. Nu se știe când, unde și cum. (...) A fost o discuție excepțională. Am cerut depolitizarea și demilitarizarea statului. L-am rugat pe președintele Iohannis să facă din societatea civilă un partener oficial și nu de catastrofă sau înainte de alegeri. (...) I-am cerut președintelui să regândească în termeni pragmatici de eficiență și constituționali un nou stat care să fie mult mai eficient. S-a discutat cazul Avocatului poporului, să fie totalmente depolitizat. S-a discutat despre dezastrul acces[rii fondurilor europene. S-a cerut umanism, demnitate , respect, meritocrație și libertate. Președintele ne-a spus că dacă vrem o altă clasă politică, să ne implicăm", a mai spus Mihaiu.

Lista reprezentanților societății civile care au participat la discuții cu președintele:
 
1. Sorin Ioniță - Expert Forum
2. Elena Calistru - Funky Citizens
3. Nicușor Dan - Asociația Salvați Bucureștiul
4. Mihai Dragoș - Consiliul Tineretului din România
5. Ionuț Sibian - Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
6. Cristina Guseth - Freedom House
7. Liviu Mihaiu - Salvați Dunărea și Delta
8. Ema Stoica - studentă Facultatea de Jurnalism
9. Adrian Despot - solist "Vița de Vie"
10. Todor Benga - OKIAN
11. Alexandru Bindar - Uniunea Studenților din România
12. Cătălin Drulă - Asociația Pro Infrastructura
13. Edmond Niculușcă - Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate
14. Horia Oniță - Consiliul Național al Elevilor
15. Claudia Postelnicescu - Inițiativa România
16. Ștefan Dărăbuș - HHC România
17. Andrei Cornea - GDS
18. Clara Matei - Asociația Medicilor Rezidenți din România
19. Dragoș Slăvescu — medic 
20. Octavian Berceanu — Uniți Salvăm 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră