Linie telefonică de urgență - 021.9647 - pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv

02 Noi 2015
Linie telefonică de urgență - 021.9647 - pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv
O linie telefonică de urgență pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv și pentru familiile acestora este pusă la dispoziție, începând de luni, de Colegiul Psihologilor din România, în parteneriat cu MedLife, scrie agerpres.ro.

"Colegiul Psihologilor din România, sub conducerea prof. univ. dr. Mihai Aniței, împreună cu MedLife lansează, începând de astăzi, un program gratuit de consiliere a victimelor care au suferit în urma incendiului din clubul Colectiv, precum și a aparținătorilor acestora, și pun la dispoziție o linie telefonică de urgență — 021.9647, care va funcționa în regim de call-center și va fi disponibilă zilnic, 24 de ore din 24", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Colegiul Psihologilor din România.

Programul vizează asistența și consilierea psihologică de specialitate a tuturor persoanelor care au fost expuse incendiului de la clubul Colectiv, atât cele care se află încă internate, cât și cele care au fost externate, aparținători, medici, paramedici, asistente sau persoane care au intervenit la fața locului. Sesiunile de consiliere vor fi oferite în cabinetele de specialitate sau, la cerere, în spitalele în care sunt internați pacienții.

Echipa de specialitate a acestui program este coordonată de dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru, și este formată din psihologi și psihiatri specializați în consiliere psihologică și psihoterapie.

Programul se va derula pe o perioada nedeterminată.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră