LEGEA SALARIZĂRII. Ce sporuri îi aşteaptă pe medici

22 Iul 2015
LEGEA SALARIZĂRII. Ce sporuri îi aşteaptă pe medici
Sporul pentru gărzi, pentru desfăşurarea activităţii în trei schimburi sau pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, dar şi cel de 100% pentru activitatea din zilele de repaus sau de sărbători, sunt câteva din drepturile prevăzute în propunerea de proiect a Legii salarizării.

Mai mult, în unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în cele trei ture, precum şi personalul care lucrează în două ture, în sistem de 12 cu 24, poate primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopţii, un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.

De asemenea, medicii care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin chemări de la domiciliu, vor fi salarizaţi pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu un venit determinat în funcţie de 40 la sută din tariful orar aferent salariului de bază şi numărul de ore cât asigură garda la domiciliu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră