Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, s-a hotărât. Ce a spus despre OUG privind interceptările

17 Mar 2016 | scris de Cristi Ionescu
Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, s-a hotărât. Ce a spus despre OUG privind interceptările

Deși avea sentimente mixte, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, s-a hotărât în final și a declarat că Ordonanța de Urgență a Guvernului privind interceptările asigură o continuitate în lupta cu corupția și respectă exigențele impuse de Curtea Constituțională.

 "Le asigură și oferă și garanții suplimentare. De fapt, această Ordonanță, în primul rând, asigură o continuitate cel puțin în lupta cu corupția pentru a putea să ducem la bun sfârșit dosarele începute, în al doilea rând respectă exigențele impuse de CCR, stabilește cine și ce poate să facă (...), instituie un control suplimentar așa cum a cerut CCR. Acest control al modului în care vor fi puse în aplicarea mandatele de supraveghere tehnică se va realiza de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție", a spus Kovesi la RRA, întrebată dacă OUG privind interceptările asigură exigențele statului de drept în România.

Ea a adăugat că judecătorii de la Instanța Supremă aprobă și autorizează mandatele de siguranță națională, precum și interceptările pe care procurorii anticorupție le solicită în activitatea lor.

"Sunt judecători imparțiali, independenți. Sunt, putem spune, judecătorii cei mai buni din țară pentru că sunt la ÎCCJ și aceștia, potrivit Ordonanței, semestrial sau ori de câte ori este necesar vor controla modul în care se pune în aplicare această măsură a supravegherii tehnice. Deci, practic va exista un dublu control, atât în ceea ce privește emiterea autorizațiilor de interceptare, pentru că în România pentru a putea intercepta o persoană în primul rând trebuie să ai un dosar penal, în al doilea rând, trebuie să ai anumite indicii că se comite o faptă penală sau se pregătește comiterea unei fapte penale, în al treilea rând trebuie să fie una din faptele prevăzute de lege", a afirmat procurorul șef.

Kovesi a precizat că nu pentru orice infracțiune se pot solicita interceptări.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră