La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor, anunță ministrul Educației

18 Sep 2020 | scris de A.V.
La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor, anunță ministrul Educației

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit StirileProTV. Orele vor continua online, a precizat Anisie.

Autoritățile au luat această decizie pentru a avea timp să dezinfecteze toate sălile de clasă.

În București, și joi
Ministrul Educației a anunțat că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie – adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri.

În București, școlile vor fi închise și joi, 24 septembrie.

Cursuri online
Asta nu înseamnă că elevii nu vor face orele. Cursurile se vor desfășura online în această perioadă.

“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat Monica Anisie.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră