Şefii Parchetelor, întâlnire cu noul Ministru al Justiţiei. Kovesi, prima apariţie după dezvăluirile lui Ghiţă

09 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Şefii Parchetelor, întâlnire cu noul Ministru al Justiţiei.  Kovesi, prima apariţie după dezvăluirile lui Ghiţă

Primul care a sosit la minister a fost Procurorul General al României, Augustin Lazăr. În jurul orei 12.40, la minister a ajuns și Procurorul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, iar Laura Codruța Kovesi a ajuns în jurul orei 12.50.

Florin Iordache a anunțat vineri, cu ocazia ședinței de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, că se va întâlni, la începutul acestei săptămâni, cu șefii parchetelor. Ministrul Justiției a spus atunci că nu ia în calcul o retragere a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cu referire la înregistrările făcute publice de fostul deputat Sebastian Ghiță. "Atât timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, și atât timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce ar trebui", a spus Iordache, întrebat dacă ia în calcul o eventuală retragere a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.

El a menționat că această temă va fi abordată, cel mai probabil, când se va vedea cu procurorul general și adjuncții acestuia.

Sebastian Ghiţă a făcut mai multe dezvăluiri. În una dintre ele, patronul RTV a vorbit despre modul în care a căzut guvernul condus de Victor Ponta. Ghiţă susţine că Ponta a fost obligat să demisioneze pentru că era şantajat cu izbucnirea unor acte de violenţă în Capitală, ca urmare a nemulţumirilor apărute în rândul oamenilor după incendiul de la Colectiv. Fostul deputat mai susţine că a fost direct implicat în numirea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA, prin prisma legăturilor pe care le avea cu Florian Coldea şi cu Elena Udrea.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră