Dacă e marţi, e JUSTIŢIE la foc continuu. Ce nume grele au ajuns în faţa anchetatorilor

06 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Dacă e marţi, e JUSTIŢIE la foc continuu. Ce nume grele au ajuns în faţa anchetatorilor

 

SEBASTIAN GHIŢĂ: „Ştiu că în dosarul ăsta este vehiculat și numele fostului prim-ministru al Marii Britanii Tony Blair“

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că a fost citat la DNA Ploiești pentru a fi audiat într-un dosar în care apare și numele fostului premier britanic Tony Blair. "Am fost citat pentru astăzi la DNA Ploiești. Din ce am înțeles eu, este vorba despre întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul Marii Britanii la București, domnul Tony Blair, domnul Răzvan Mihai Ungureanu și acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Tony Blair. Și cred că cei de la DNA Ploiești investighează acum problema Tony Blair", a spus Sebastian Ghiță, înainte de a participa la un proces de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care este judecat pentru corupție.

Întrebat dacă dosarul de la DNA Ploiești are vreo legătură cu corupția sau înțelegeri între politicieni de top, Sebastian Ghiță a spus: "Nu știu exact toate acuzațiile. Totuși, știu că în dosarul ăsta este vehiculat și numele fostului prim-ministru al Marii Britanii Tony Blair. Vom vedea despre ce e vorba. (...) Nu am vreo așteptare, însă după cum i-am văzut pe dânșii (n.r. — procurorii DNA) acolo, la unitatea de elită, că fac dosare, sper să nu ajungem să ne întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta, Blair și Obama (...). Sunt prolifici cei de la Ploiești. Eu nu cred că este vorba de nicio corupție. Cred că suntem foarte restrictivi astăzi în ceea ce privește modul în care vedem activitățile noastre și dacă orice lucru din viață îl interpretăm precum corupție, atunci vom avea dosare. Mâine, poimâine, și o vânzare de casă și o vânzare de mașină cu un mic denunț aranjat poate deveni corupție care ucide".  El a mai spus că va merge marți la DNA Ploiești, însă numai după ce se va termina procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

VICTOR PONTA AUDIAT LA DNA PLOIEŞTI 

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat şi el astăzi  la sediul DNA Ploiești, unde va fi audiat de procurorii anticorupție, el fiind citat în calitate de suspect, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, Ponta este suspectat de folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite. Fostul premier ar fi primit o sumă de bani pentru a sprijini la alegerile parlamentare din 2012 un anumit politician, pentru ca acesta să candideze într-un colegiu în care ar fi avut șanse să câștige, au precizat sursele citate.

Ponta a mai fost audiat la DNA Ploiești în luna aprilie a acestui an, când a fost citat ca martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pentru șantaj, dare de mită și folosirea de informații nedestinate publicității alături de șefi din poliție și parchete.

LIVIU DRAGNEA: "E scrutinul și dosarul"

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat în această dimineaţă la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are loc primul termen în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman. "E scrutinul și dosarul" — au fost singurele cuvinte spuse de Liviu Dragnea la intrare în sediul instanței.

Liderul PSD a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman.

Lia Olguţa Vasilescu la Curtea Supremă 

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat astăzi la Tribunalul București, unde dosarul în care este cercetată pentru fapte de corupție se află în fază de cameră preliminară, că așteaptă începerea judecății pe fond, catalogând denunțurile din dosar drept "o farsă". "Astăzi suntem pe procedură de cameră preliminară. Vorbesc doar avocații, pentru că este o chestiune de procedură la care nu mă pricep, nici nu vreau să încep să o învăț", a precizat Vasilescu.

Întrebată dacă la instanță a venit și Petre Becheru, denunțătorul său din dosarul privind refacerea fațadelor unor blocuri din centrul Craiovei, edilul a afirmat că nu știe, pentru că nu-l urmărește.

"Înțeleg că el mă urmărește pe mine, eu nu am nicio treabă cu el. Dânsul este o persoană care are nevoie de ajutor și sper din toată inima să i se acorde acest ajutor. Îl ajută justiția, fiindcă eu sunt aici, iar el e acasă bine merci. Oricum, să știți că eu m-am simțit foarte bine plimbându-mă pe holurile tribunalului, foarte multe persoane care au văzut la tv, bănuiesc, au venit să-mi spună că sunt alături de mine și să țin fruntea sus, că e o porcărie foarte mare acest dosar și m-a mobilizat foarte tare", a spus primarul.  Vasilescu, vicepreședinte PSD, a menționat că tot marți se află în instanță și dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit agerpres.ro. 

"Ce să urmeze? Și eu, și Liviu Dragnea suntem azi în procedură de cameră preliminară. Trebuie să se termine această procedură, după care urmează Tribunalul, ca să putem să intrăm pe fond, să ne judecăm. Eu abia aștept, vă spun sincer, ca să terminăm odată cu toată această farsă. Am mai fost cu Liviu Dragnea întâmplător în aceeași zi chemată și la DNA (...), au fost o serie de coincidențe. Nu știu de cine e pusă această farsă la cale, dar este foarte clar că e o farsă, adică e... bătător la ochi. În cazul meu sunt făcute interceptări timp de câteva luni de către SRI, nu apare niciuna la dosar, asta înseamnă că nu a existat nimic care să mă incrimineze și de denunțător", a susținut Lia Olguța Vasilescu.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră