Jurnalist reţinut de DNA. Care sunt acuzaţiile aduse de procurori

12 Apr 2016 | scris de Mara Răducanu
Jurnalist reţinut de DNA. Care sunt acuzaţiile aduse de procurori

„În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din județul Mureș (denunțător în cauză), i s-a propus printr-un intermediar, ajutorul unui jurnalist pentru a câștiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord.

Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu suspectul Tănasă Julien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri. Suspectul i-a dat de înţeles că, pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă.

De ce este acuzat jurnalistul 

În același context, pentru a-i face acelaşi serviciu,suspectul Tănasă Julien i-a cerut denunțătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câştiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acţiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani. În continuare, suspectul Tănasă Julien i-a mai spus denunţătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeași manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune.

Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător.

La data de 11 aprilie 2016, în condiţiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunțătorul i-a remis suspectului Tănasă Julien suma de 2.500 euro pretinsă, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în comunicatul procurorilor. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră