Iohannis îi dă un "ultimatum" lui Cioloș

29 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
Iohannis îi dă un

"PNL trebuie să găsească o soluție în care să transforme această criză, pentru că e o criză, într-o oportunitate. Le doresc să găsească soluții, trebuie să se miște repede și bine", a spus șeful statului.

Președintele a adăugat că a vorbit ultima dată cu Vasile Blaga înainte ca acesta să fie acuzat de procurori. Blaga l-a sunat înainte de a merge la DNA Ploiești, a spus Iohannis.

Șeful statului a afirmat că, după alegeri, nu va nominaliza un premier independent politic și a precizat, în contextul cutremurului din PNL, că Dacian Cioloș ar trebui să-și declare intențiile de viitor.

"Dacian Ciolos ar putea să își continue foarte bine proiecte importante, dacă acum își declară intențiile de viitor. Mai devreme sau mai târziu sigur va trebui să declare cu cine vrea să își pună în practică aceste planuri", a declarat Iohannis.

Președintele a precizat că, într-o astfel de situație, premierul trebuie să își arate adeziunea sau simpatia față de partidul cu care ar putea candida în viitor.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră