DOSARUL „TRANSFERURILOR“. Ioan Becali, la un pas de ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ. Decizia nu este DEFINITIVĂ

29 Oct 2015
DOSARUL „TRANSFERURILOR“.  Ioan Becali, la un pas de ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ. Decizia nu este DEFINITIVĂ
Judecătoria Medgidia a admis cererea de eliberare condiționată a lui Ioan Becali.  Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de către procurorii DNA.  Acesta a fost condamnat în dosarul transferurilor din fotbat la 6 ani și 4 luni de închisoare, pedepasă pe care o execută la penitenciarul Poarta Albă, potrivit agerpres.ro. Reamintim că, până în prezent, au fost eliberaţi din arest Gheorghe Copos şi Jean Pădureanu. 

Gică Popescu, fostul căpitan al naţionalei, în aşteptare 

Judecătoria Sectorului 4 a decis Că Gică Popescu poate fi eliberat condiționat. DNA a anunțat că face contestație. Decizia luată de magistrați nu este definitivă, ci va putea fi contestată la Tribunalulul București, care, în final, va dispune cu privire la eliberarea condiționata. Fostul căpitan al naționalei, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal, ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă privind eliberarea sa condiționată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră