Cauza morţii lui Ioan Gyuri Pascu. INML a făcut anunţul!

27 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Cauza morţii lui Ioan Gyuri Pascu. INML a făcut anunţul!

 

Medicii legişti au făcut astăzinecropsia, pentru a stabili din ce cauză a murit Ioan Gyuri Pascu. Trupul neînsufleţit al actorului a fost dus luni la INML "Mina Minovici", decizia de a fi făcută necropsia fiind luată de către familie şi legişti, având în vedere vârsta artistului. "A fost adus la INML. Nu în toate cazurile decesele care s-au produs acasă sunt aduse la INML. În acest caz a fost o decizie comună a familiei şi legiştilor, având în vedere vârsta tânără a artistului", a spus directorul medical al INML, potrivit news.ro.

Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în locuinţa sa din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator. La sfârşitul anului 2010, Ioan Gyuri Pascu suferise un accident vascular cerebral şi s-a recuperat la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Trupul neînsufleţit al actorului şi muzicianului Ioan Gyuri Pascu va fi depus marţi, de la ora 15.00, la cimitirul Bellu Ortodox, iar înmormântarea va avea loc vineri, la cimitirul din oraşul Agnita, judeţul Sibiu, a declarat pentru News.ro Cristian Greţcu, fostul coleg al artistului din grupul Divertis. Ioan Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, în Agnita, a fost un muzician şi un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues şi reggae.

Ioan Gyuri Pascu s-a născut, la 31 august 1961, la Agnita

Ioan Gyuri Pascu s-a născut, la 31 august 1961, la Agnita, judeţul Sibiu. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-spaniolă, din cadrul Universităţii din Cluj-Napoca. A debutat în 1978, în trupa "Trandafirii Negri", din Mediaş - vocal şi chitară ritmică. În 1987 a devenit membru în grupul "Divertis", alături de care a încântat publicul timp de peste 20 de ani, participând la multe spectacole live, emisiuni de radio şi televiziune. În 1992 a format trupa "Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers", cu care participă la festivaluri internaţionale de jazz şi blues, precum şi la festivaluri de rock. În 1992 înfiinţează, împreună cu Daniela Marin, prima casă de discuri independentă din ţară, "Import Service Tempo", denumită ulterior "Tempo Music". Ioan Gyuri Pascu a jucat în filmele "O vară de neuitat" în regia lui Lucian Pintilie şi "Occident" (2002), regizor Cristian Mungiu.

Din discografia sa menţionăm: "Mixed Grill' (1993), "Maşina cu Jazzolină" (1994), "Gânduri nevinovate" (1997), "Lasă" (2000), "Stângul de a visa" (2002), "Prinde o stea" (2003), "Jocul de-a joaca" (2006) ş.a. În 2007 îi apare albumul "La jumătatea vieţii". A plecat din grupul Divertis în 2007 şi s-a ocupat de spectacole, piese de teatru şi turnee prin ţară. A fost protagonist în spectacolul "Vicontele" de Eugen Ionescu, în regia Luminiţei Văleanu - spectacol muzical cu păpuşi (în coproducţie cu Teatrul de Păpuşi "Puck"), care a avut premiera în deschiderea stagiunii 2007-2008 a Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca. La acest spectacol Ioan Gyuri Pascu a semnat şi muzica.

A jucat în rolul lui Cadâr, din "Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ioan Popa, în regia lui Doru Ana, efectuând numeroase turnee cu această piesă. Din toamna lui 2009 s-a alăturat din nou echipei "Divertis", acum "Divertis: Land of Jokes", în rolul "Nemuriciului". În decembrie 2009, a fost invitatul special al celebrului Harlem Gospel Choir, într-un proiect inedit, dedicat special publicului român, spectacolul fiind inclus în turneul mondial "Concert of Hope/Remembering Michael Jackson". Din 2011 face parte din "Distractis Show", un nou program, într-un stil deja consacrat: satiră politică lângă umor elegant, spontan, improvizat, foştii "Divertişi" revenind după 11 ani la televiziunea publică, unde au mai putut fi urmăriţi în perioadele 1990-1993 şi 1998-2000.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră