128 de ingineri militari au fost repartizaţi la Armată, Interne, servicii secrete şi la penitenciare

22 Iul 2015
128 de ingineri militari au fost repartizaţi la Armată, Interne, servicii secrete şi la penitenciare
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, vor participa mâine la ceremonia de absolvire a promoţiei de ingineri militari “Regele Ferdinand - 150”.

Această grupă este formată din 128 de absolvenţi care au fost repartizaţi în structurile Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Academia Tehnică Militară este acreditată să organizeze programe de studii universitare de licenţă în 9 domenii şi 14 specializări, studii universitare de master – având şase programe de studii universitare de master acreditate de ARACIS, precum şi studii universitare de doctorat, în două şcoli doctorale, în domeniul „ştiinţe inginereşti".

"Academia efectuează şi activităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală, aplicativă, de dezvoltare tehnologică, proiectare, testare, evaluare, consultanţă, expertiză, elaborare şi evaluare de standarde, atât pentru nevoile structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau la solicitarea agenţilor economici, cât şi în cadrul programelor adjudecate prin competiţie la nivel naţional sau internaţional", a precizat biroul de presă al MApN.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră