Încă o companie de bricolaj încetează colaborarea cu Schweighofer

09 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Încă o companie de bricolaj încetează colaborarea cu Schweighofer

Compania Brico Dépôt România a sistat comenzile de produse către grupul austriac, folosind furnizori alternativi ce dețin certificarea FSC, și nicio comandă nu va mai fi plasată către grupul austriac Schweighofer fără acordul FSC.

Decizia Brico Depot vine după ce luna trecută, Asociaţia pentru Certificare Forestieră - FSC a retras definitiv certificarea pentru lemnul procesat de Schweighofer, compania fiind suspectată că foloseşte lemn tăiat ilegal.

În urma acestei decizii, lemnul tăiat ilegal din pădurile României nu va mai fi certificat ca fiind sustenabil şi nu va mai putea fi vândut sub marca FSC pe pieţele internaţionale.

"Dorim să oferim spre vânzare produse din lemn care au o sursă de proveniență 100% sigură, permițând clienților noștri să facă alegeri durabile. Tot lemnul din gama noastră de produse este auditat în mod responsabil, fiind aprobat de comisii recunoscute și competente, cum ar fi FSC și PEFC", a declarat Christian Mazauric, CEO Brico Dépôt România, conform agerpres.ro.

Brico Dépôt România este a doua companie de bricolaj care încetează colaborarea cu grupul austriac Schweighofer, după Hornbach. "Ţinem ca furnizorii şi partenerii noştri de afaceri să respecte principiile unei silviculturi responsabile. Colaborăm strâns cu furnizorii noştri pentru a dovedi provenienţa lemnului şi pentru a împiedica existenţa în sortimentul nostru a produselor din lemn din surse incerte sau ilegale", declara în decembrie anul trecut, Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră