Încă două piețe închise în București din cauza nerespectării ordonanțelor militare

15 Apr 2020 | scris de A.A.
Încă două piețe închise în București din cauza nerespectării ordonanțelor militare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a închis temporar, miercuri, Piaţa Gorjului şi Piaţa Titan 2 din cauza aglomerației și a lipsei dezinfectanțiilor.

Potrivit ANPC la cele două piețe s-au aplicat amenzi de 30.000 de lei pentru neregulile găsite și o amendă de 10.000 de lei la Piaţa Veteranilor.

"S-a dispus închiderea Pieţei Gorjului, precum şi a Pieţei Titan 2 - Miniş, până la remedierea neregulilor constatate, măsură dublată şi de sancţionarea operatorilor economici care deţin pieţele cu amenzi în valoare de 30.000 lei, toate acestea fiind cauzate de nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanţa socială dintre comercianţi, numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă, prezenţa dezinfectantelor la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor)”, potrivit comunicatului ANPC.

De asemenea Piaţa Veteranilor din sectorul 6 al Capitalei a fost dată o amendă de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei militare numărul 3, precizează Hotnews.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră