Guvernul, reclamat la Inspecţia Muncii. Nereguli la angajarea stagiarilor

31 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Guvernul, reclamat la Inspecţia Muncii. Nereguli la angajarea stagiarilor

Programul de internship al Guvernului României a început în 2013, iar Consiliul Tineretului din România (CTR) susţine că în ultimii doi ani stagiarii au fost retribuiți sub forma unor burse, fără plata taxelor și contribuțiilor aferente și, implicit, fără recunoașterea vechimii în muncă și fără ca stagiarii să beneficieze de asigurări de sănătate și șomaj.

Conform CTR, stagiarii nu au semnat contracte de voluntariat sau de muncă, ci contracte "nenumite", nespecifice și care nu pot fi aplicate unei relații de tipul celei dintre stagiari și Guvern.

De asemenea, acestor stagii nu li se pot aplica prevederile aferente practicii pentru elevi și studenți, nefiind vorba de o practică prevăzută în programa școlară/universitară. Din acest motiv, organizaţia a depus sesizări la Inspecţia Muncii şi Curtea de Conturi.

"Guvernul ar trebui să dea exemplu în materie de respectare a drepturilor angajaților și colaboratorilor săi. Prin neplata taxelor datorate, guvernul a ținut tinerii care au lucrat acolo lipsiți de o serie de drepturi extrem de importante. Vedem că tot mai multe instituții și chiar și companii private au devenit interesate în a derula programe similare și ne temem că 'edițiile' locale ar putea completa abuzurile sesizate și cu altele noi. În timp, tinerii ar putea ajunge să lucreze 3, 6 sau chiar 12 luni în astfel de condiții și această practică ar putea fi legiferată ca atare, în locul elaborării unei inițiative care să îi protejeze corespunzător, în acord cu recomandările europene în domeniu. Vor ajunge să lucreze, dar să nu poată beneficia de consultații gratuite la medic, de medicamente compensate și nici măcar de recunoașterea vechimii în muncă. Preferăm să sesizăm organele de control acum și să ne asigurăm că fenomenul nu se mai răspândește până la crearea unui cadru legal adecvat", a declarat  Mihai Dragoș, președintele CTR, conform unui comunicat.

Consiliul Tineretului din România, Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical, Alianța Națională a Organziațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor consideră necesară crearea unui cadru legal adecvat pentru astfel de programe, însă le cer partidelor politice și premierului Dacian Cioloș garanții că vor fi asigurate aceste drepturi stagiarilor, înainte de a susține și de a se implica în inițiative concrete de reglementare în acest sens.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră