VESTE BUNĂ PENTRU CĂLĂTORI ! Greva anunţată de sindicaliştii de la ROMATSA a fost ANULATĂ. Ce au obţinut controlorii de trafic aerian în urma negocierilor

31 Aug 2015
VESTE BUNĂ PENTRU CĂLĂTORI ! Greva anunţată de sindicaliştii de la ROMATSA a fost   ANULATĂ. Ce au obţinut controlorii de trafic aerian în urma negocierilor
UPDATE
Contractul colectiv de muncă la ROMATSA a fost semnat, urmând să fie depus în cel mai scurt timp la ITM, pentru a-și produce efectele, a declarat, luni, directorul general adjunct al Regiei, Fănică Cârnu, după finalizarea negocierilor.
"Pot să vă asigur că, după câteva zile și nopți pline, încărcate de tensiune, am reușit în final să încheiem negocierile. Avem acum un contract colectiv de muncă aprobat de patronat și de sindicate și o echipă comună se îndreaptă către ITM București sectorul 1 să-l depună ca să producă efecte. Ca urmare, greva generală anunțată pentru mâine (1 septembrie — n. r.) nu va mai avea loc", a spus Cârnu.

UPDATE
 
Greva generală a controlorilor de trafic aerian care urma să aibă loc marţi va fi anulată. Decizia a fost luată după ultimele discuţii dintre sindicalişti şi conducerea ROMATSA, potrivit unor surse apropiate negocierilor. 

Sindicaliştii de la ROMATSA spun că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat, însă greva generală anunţată pentru marţi nu poate fi anulată în absenţa contractului colectiv de muncă, pentru semnarea căruia întâmpină mai multe probleme. Liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache a explicat că greva generală nu poate fi anulată, din punct de vedere legal, dacă nu este semnat contractul colectiv de muncă. Documentul ar trebui înregistrat, în cursul acestei zile, la inspectoratul teritorial de muncă.

„Așa cum am mai spus, chiar dacă instanța a stabilit că greva angajaților ROMATSA este legală, mă bazez pe maturitatea și puterea de negociere atât a reprezentanților ROMATSA, cât și a liderilor de sindicat, astfel încât să se evite greva generală programată pentru 1 septembrie. Sper ca lucrurile să intre în normalitate cât mai repede", a spus ministrul Liviu Pop, potrivit Agerpres.

Greva generală a controlorilor de trafic aerian care urma să aibă loc marţi a fost anulată. Decizia a fost luată după ultimele discuţii dintre sindicalişti şi conducerea ROMATSA, potrivit unor surse apropiate negocierilor citate de RTV. Luni au avut loc ultimele discuţii între reprezentanţii controlorilor de trafic aerian şi conducerea ROMATSA, iar sindicaliştii au hotărât să renunţe la greva generală care urma să aibă loc marţi, pe 1 septembrie.

Negocierile dintre patronatul ROMATSA și sindicate au continuat sâmbătă și duminică, existând premizele găsirii unor soluții care să ducă la renunțarea la greva generală anunțată pentru 1 septembrie.

"În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat și sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă și pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunțată pentru data de 1 septembrie. Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă și astăzi, disponibilitatea ambelor părți creand premizele pentru găsirea soluțiilor și pentru rezolvarea divergențelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiții normale operaționale și tehnice, serviciile de trafic aerian", se arată într-un comunicat al ROMATSA.

Negocierile dintre patronatul ROMATSA şi sindicalişti, până târziu în noapte 

Negocierile dintre patronatul ROMATSA şi sindicate au continuat sâmbătă şi duminică, existând premizele găsirii unor soluţii care să ducă la renunţarea la greva generală anunţată pentru 1 septembrie, potrivit ROMATSA.

„În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat şi sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă şi pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunţată pentru data de 1 septembrie. Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă şi astăzi, disponibilitatea ambelor părţi creand premizele pentru găsirea soluţiilor şi pentru rezolvarea divergenţelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiţii normale operaţionale şi tehnice, serviciile de trafic aerian", a anunţat ROMATSA, printr-un comunicat citat de mediafax.ro.

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut vineri sindicatelor ROMATSA, după demisia directorului general, să renunţe la greva generală programată pentru 1 septembrie, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian şi "confortul cetăţeanului". Intrarea angajaţilor Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) în grevă generală de la 1 septembrie este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă.

Greva sindicaliştilor de la Romatsa, LEGALĂ


Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor. Directorul ROMATSA, Aurel Stanciu, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie semnată de premierul Victor Ponta şi publicată marţi în Monitorul Oficial.

Pe 19 august, directorul de atunci al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, a declarat că protestele și amenințările cu greva generală nu sunt întemeiate deoarece 12 din cele 14 revendicări înaintate au fost deja soluționate, iar conducerea regiei este dispusă în continuare să negocieze. Deși, între timp, Aurel Stanciu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, sindicaliștii ROMATSA susțin că acesta este doar suspendat din funcție, urmând să revină la conducerea instituției după ce lucrurile se mai calmează.

Pe 15 iulie 2015, controlorii de trafic au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, aceasta afectând 17 zboruri. Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian- ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanțată de importanță națională, deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian și nu primește de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectivului de activitate sau pentru realizarea programului de investiții și dezvoltare.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră