Grenadă pe Grănicerilor: "Murim, oameni buni! Zburăm în aer!" (VIDEO)

14 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Grenadă pe Grănicerilor:

Presa locală scrie că, după ce a găsit proiectilul, copilul s-a jucat cu el o vreme, apoi l-a dus acasă pentru a-l arăta părinților. Aceștia s-au panicat și au alertat autoritățile.

Imediat, la fața locului au ajuns geniștii, trupe antitero și jandarmii, o mare parte din strada Grănicerilor a fost blocată, iar traficul a fost deviat timp de câteva ore.

”Poliţişti şi reprezentanţi ai SRI s-au deplasat la locul faptei şi au constat că într-o cutie metalică se afla corpul unei grenade defensive de exerciţiu în stare inactivă, fără pulbere şi fără mecanismul declanşator”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş.

Grenada, precum şi cutia în care se afla au fost luate de către geniştii SRI care urmează să le analizeze, ulterior urmând să fie predate Poliţiei Maramureş, care face cercetări în acest caz.

Alarmați, băimărenii din zonă au ieșit pentru a urmări mai îndeaproape ce se întâmplă pe strada lor. Mulți dintre ei au filmat intervenția autorităților și au postat imaginile pe rețelele de socializare.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră