Gheorghe Nichita nu se lasă: mai vrea un mandat de primar. Situaţie UNICĂ la Iaşi

08 Iul 2015
Gheorghe Nichita nu se lasă: mai vrea un mandat de primar. Situaţie UNICĂ la Iaşi
Gheorghe Nichita, primarul Iaşului se află sub control judiciar cu interdicţia de a-şi exercita funcţia de primar. Timp de 30 de zile, atribuţiile lui Gheorghe Nichita au fost preluate de viceprimarul Mihai Chirica. Mandatul acestuia a încetat luni, 6 iulie, odată cu expirarea ordinului Prefectului privind suspendarea lui Nichita. În acest moment, una dintre cele mai mari primării din ţară nu are conducere. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, instituţia este şi ordonator de credite. Aşadar, fără semnătura primarului, mai multe instituţii ar putea rămâne fără salarii.

Potrivit presei locale, prefectul a cerut clarificări la Guvern, din cauza vidului legislativ în care se găseşte primăria Iaşului.

Teoretic, ar putea fi emis un nou ordin de suspendare, şi, ulterior, consiliul local să aleagă un nou interimar.

O altă soluţie pentru deblocarea situaţiei din Iaşi ar fi ca instanţa să admită contestaţia lui Gheorghe Nichita prin care cere să îşi exercite atribuţiile de primar.

Gheorghe Nichita a participat, de altfel, potrivit presei locale, la şedinţa conducerii filialei judeţene a PSD, unde ar fi anunţat că nu doreşte să renunţe la cariera politică.

În luna mai, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat de DNA, a anunţat că se autosuspendă din funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, cât şi din cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Iaşi a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta.

Procurorii DNA au dispus începerea acţiunii penale împotriva lui Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră