Atenţie! S-a înfiinţat Garda Forestieră. Vezi ce puteri le-a dat Guvernul comisarilor

30 Iun 2015
Atenţie! S-a înfiinţat Garda Forestieră. Vezi ce puteri le-a dat Guvernul comisarilor
Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care se înfiinţează Garda Forestieră. Această intituţie nou înfiinţată va prelua actualele comisariate de regim silvic şi vânătoare. Mai mult, în noua structură este prevăzută creşterea numărului de angajaţi de la 457 la 617.

„În ultimii ani, în România, s-au tăiat ilegal pădurile. Cele 8,8 mlioane de metri cubi de pădure tăiate ilegal în fiecare an a fost scoasă la iveală printr-un calcul făcut în urma analizelor făcute de Instittutul de Statistică. De aceea, a trebuit să înființăm Garda Forestieră pentru că numărul de ingineri silvici care controlează ceea ce se taie legal sau ilegal este în număr de 399. Numărul acestora s-a mărit printr-o ordonanță la 545”, a afirmat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

La nivel naţional vor exista nouă Gărzi Forestiere, structuri cu personalitate juridică proprie. Gărzile forestiere sunt instituţii publice teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspund de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic. Gărzile forestiere preiau de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.

Principalele atribuții ale Gărzilor Forestiere

a) monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național;

b) monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național;

c) monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră