Gabriel Oprea va face o declaraţie de presă la ora 11.00

26 Oct 2015
Gabriel Oprea va face o declaraţie de presă la ora 11.00
Vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, va susţine o declaraţie de presă luni, la ora 11:00, anunţă Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat prin care invită jurnaliştii acreditaţi la minister să urmărească acest moment. Este vorba despre o declaraţie de presă, deci cel mai probabil ministrul nu va accepta întrebări din partea jurnaliştilor, nefiind anunţată o conferinţă de presă.

Aceasta este prima ieşire publică a lui Gabriel Oprea,  de la izbucnirea scandalului pe marginea morţii poliţistului  Bogdan Gigină, care făcea parte din coloana oficială a ministrului.

Vestea morţii poliţistului a scos oameni în stradă, care au cerut demisia ministrului, au provocat o reacţie din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care a solicitat lămuriri publice din partea ministrului Oprea şi a premierului Victor Ponta, a generat mai multe petiţii online în vederea determinării demisiei sau demiterii ministrului Oprea, precum şi acţiuni din partea mai multor ONG-uri.

Situaţia creată în jurul cazului Gigină a atras atenţia prestigioasei agenţii de presă Associated Press, care a relatat-o, informaţia fiind preluată de cotidianul american Washington Post în paginile sale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră