Firea e pe val. Primăria Capitalei anunță licitație urgentă pentru 200 de autobuze

30 Iun 2016 | scris de Cristi Ionescu
Firea e pe val. Primăria Capitalei anunță licitație urgentă pentru 200 de autobuze

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că RATB va organiza, în regim de urgență, o licitație pentru achiziționarea a 200 de autobuze, cu o vechime maximă de patru ani, în condițiile în care anul viitor urmează să fie cumpărate 300 de autobuze noi, 100 de troleibuze, dar și tramvaie.

 "Am decis astăzi ca, în regim de urgență, RATB să organizeze licitație pentru achiziționarea a 200 de autobuze, nu mai puțin de Euro 4, adică doi-patru ani, deoarece licitația pentru autobuzele noi ar dura foarte mult. Asta nu înseamnă că nu dorim să achiziționăm și autobuze noi: demarăm și această procedură, dar ea se va finaliza abia anul viitor, când dorim să achiziționăm minimum 300 de autobuze noi, 100 de troleibuze și un număr substanțial de tramvaie, care vor fi realizate printr-o investiție asumată chiar de către Uzina RATB", a spus Firea, într-o conferință de presă, la sediul PMB.

Ea a adăugat că bucureștenii au făcut numeroase sesizări, solicitând dezvoltarea parcului auto, dar și crearea de trasee noi, mai ales în zonele în care s-a construit foarte mult în ultima perioada, dar și în cartierele unde se așteaptă mult în stația de autobuz și există un flux mai mare de călători.

Ea a reiterat intenția demarării unui proiect pilot, care să asigure gratuitate pe RATB înainte și după orele de vârf, proiect care va fi demarat numai după ce autobuzele, care vor fi achiziționate în această toamnă și anul viitor, vor intra în trafic.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră