A murit FIDEL CASTRO! Liderul cubanez avea 90 de ani

26 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
A murit FIDEL CASTRO! Liderul cubanez avea 90 de ani

 Fidel Castro a murit. Liderul istoric al Cubei avea 90 de ani. Actualul preşedinte al Cubei, Raul Castro, a fost cel care a făcut anunţul, informează presa oficială din Cuba, citată de CNN Español. Fidel Castro a fost liderul Revoluţiei Cubaneze, a deţinut funcţia de premier al Cubei în perioada 1959-1976 şi de preşedinte, între 1976 şi 2008.

"Comandantul Revoluţiei cubaneze a decedat vineri la ora 22.29" (sâmbătă, 5.29, ora României), a anunţat Raul Castro într-un discurs transmis în direct la televiziunea publică din Cuba.Deşi retras din viaţa publică, Fidel Castro a rămas o sursă de inspiraţie pentru nucleul dur al Administraţiei socialiste de la Havana, condusă de fratele său, Raul Castro. Politician revoluţionar marxist-leninist, Fidel Castro a condus Cuba ca prim-ministru în perioada 1959-1976, iar apoi ca preşedinte, din 1976 până în 2008. În 2008, i-a predat puterea fratelui său, Raul Castro.

"Nu m-am născut politician. Dar, încă din tinereţe, am observat lucruri care mi-au rămas în minte, care m-au ajutat să înţeleg realităţile din jurul meu", scria Fidel Castro la un moment dat, notează BBC. În luna aprilie, într-o rară apariţie publică, Fidel Castro declara: "În curând voi împlini 90 de ani. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte această idee. Nu am făcut niciun efort pentru asta, este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi".

Autorităţile cubaneze susţin că Fidel Castro a reuşit să supravieţuiască la 600 de tentative de asasinare, dar cifra este imposibil de confirmat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră