EXCLUSIV. Petrecere pentru șeful SIE la Arad. Gheorghe Falcă: Va veni și domnul Blaga mai târziu

16 Iul 2015
EXCLUSIV. Petrecere pentru șeful SIE la Arad. Gheorghe Falcă:  Va veni și domnul Blaga mai târziu
Presa locală din Arad a scris că în această seară, la Arad, va avea loc un chef mare, la un celebru salon de evenimente din municipiul Arad.

Potrivit livearad.ro, proaspătul şef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, ales senator de Arad în 2012 de pe locul al doilea, va da o masă de mulţumire pentru membrii PNL Arad, relatează livearad.ro.

"Masa ar fi organizată de către primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Pentru megapetrecerea dată în onoarea şefului SIE, conducerea PNL Arad a mobilizat toţi primarii din judeţ ai partidului, care sunt obligaţi să aducă fiecare câte cinci-zece membri de partid, pentru ca asistenţa să fie una cât mai impresionantă. Nu numai primarii au fost mobilizaţi, ci şi membrii PNL din municipiul Arad sau angajaţi ai instituţiilor din subordine, care pe lângă obligativitatea de a participa la masa cu pricina şi a-l aplauda pe MRU, astăzi unii dintre ei au fost puşi la lucru, în special la cărat de mobilier pentru eveniment", scrie livearad.ro.

Contactat de site-ul mariustuca.ro, edilul Aradului a confirmat că Mihai Răzvan Ungureanu este așteptat ]n această seară la Arad, dar că va fi o întâlnire mai retrasă la care va participa și Vasile Blaga.

"Mâine va fi o conferinţâ în care domnul Mihai Răzvan Ungureanu își va lua la revedere de la presa locală. Va veni și domnul Blaga mai târziu, va fi o masă in seara asta. Nu avem nevoie să chemăm membrii de partid, noi nu avem nevoie să îl mai impresionăm pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu", a declarat acesta. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră