Se modifică examenul pentru notarii stagiari. Una dintre probe va fi eliminată!

11 Noi 2016 | scris de Veronica Micu
Se modifică examenul pentru notarii stagiari. Una dintre probe va fi eliminată!

Astfel, potrivit noilor reglementări, una dintre probele examenului va fi eliminată, iar nota minimă de promovare va scădea. În plus, actul aduce o serie de noutăți în privința obținerii și modificării unui certificat european de moștenitor.

Ce modificări va aduce legea?

- examenul/concursul de admitere ca notar stagiar va consta doar într-o probă teoretică scrisă, eliminându-se astfel proba orală pe care candidații o susțin în prezent;
- nota minimă de promovare a examenului pentru stagiari va fi 7,00, față de 8,00, cât este acum;
- examenele pentru avocați stagiari se vor desfășura la nivelul Institutului Notarial Român (INR) și nu în cadrul fiecărui Colegiu director, ca acum;
- examenul de definitivat pentru notari va putea fi promovat cu nota 7,00, cu condiția ca la fiecare dintre cele două probe candidatul să obțină cel puțin nota 5,00; în forma (încă) actuală a Legii notarilor, - aceștia au nevoie de nota 8,00 pentru a promova și de cel puțin nota 7,00 la fiecare probă;
- cei care lipsesc nejustificat sau nu promovează două examene de definitivat consecutive nu vor mai pierde calitatea de notar stagiar, prevederea din lege care susținea acest aspect urmând să fie eliminată;
- cei care susțin examenul de admitere pentru a deveni notari, în baza celor șase ani de experiență într-o profesie juridică, vor trebui să promoveze examenul cu cel puțin nota 7,00 (în loc de 8,00), iar - - la fiecare dintre cele două probe vor trebui să obțină cel puțin 5,00 (în loc de nota 7,00);
- notarii nu vor mai fi obligați să contribuie la sistemul public de pensii, ci doar la sistemul pensiilor private; însă ei vor putea contribui și la sistemul public, în condițiile legii;
- în activitatea sa, notarul nu va mai putea refuza să aplice sau să folosească în proceduri notariale o hotărâre judecătorească definitivă;
- în competența notarilor va intra, mai nou, și emiterea titlurilor executorii notariale și a certificatelor europene de moștenitor;
- certificatul european de moștenitor va fi emis de către instanța de judecată și nu de către notar, dacă succesiunea a fost dezbătută în instanță;
- tot ceea ce ține de rectificarea sau modificarea unui certificat european de moștenitor se va putea rezolva doar de către cel care a emis certificatul - instanța sau notarul public, după caz.

Potrivit avocatnet.ro, Legea nr. 206/2016 a fost adoptată de Parlament, promulgată prin decret prezidențial și a fost publicată, în vederea intrării în vigoare, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 898 din 9 noiembrie 2016.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră