UPDATE. Eliminarea Taxei Radio-TV, amânată de Curtea Constituţională

14 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
UPDATE. Eliminarea Taxei Radio-TV, amânată de Curtea Constituţională

"Avem încredere că președintele Iohannis va promulga legea cât mai repede, astfel încât aceste majorări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală. Așa cum am luat în calcul și creșterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie", a scris Dragnea pe Facebook.

CCR a discutat astăzi cele două sesizări privind salarizarea bugetarilor, dar şi o sesizare pe tema legii care elimină o serie de taxe şi tarife, între care şi taxa radio-tv, informează agenţia de presă RADOR.

Sesizările au fost depuse în primul caz de Guvern şi de PNL, iar în privinţa eliminării taxelor de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor prevede că salariile din educaţie şi sănătate ar urma să fie majorate în medie cu 15%.

Guvernul a arătat că legea încalcă trei articole din Constituţie, care prevăd separaţia puterilor în stat şi faptul că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

În privinţa legii care elimină o serie de taxe şi tarife, preşedintele Klaus Iohannis a trimis în urmă cu o lună Curţii sezizarea de neconstituţionalitate.

Şeful statului menţionează că Parlamentul nu a consultat Guvernul în cazul acestui act normativ şi nu a identificat corect sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii.

În ceea ce priveşte taxa radio-TV, preşedintele indică faptul că neconcordonaţa dispoziţiilor este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor SRR şi SRTV şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi tv. Valer Dorneanu, preşedintele CCR, declara la începutul lunii decembrie că cele două dosare asupra cărora ar urma să se pronunţe astăzi Curtea cel mai probabil se vor conexa.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră