Dumitru Dragomir, audiat la DIICOT în dosarul dispariției milionului de euro din conturile FRF

24 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Dumitru Dragomir, audiat la DIICOT în dosarul dispariției milionului de euro din conturile FRF

UPDATE 10:25 - Dumitru Dragomir a declarat, la ieșirea din sediul DIICOT, că a fost chemat ca martor "într-o problemă din anii 2000".

"M-au întrebat ce s-a întâmplat în Comitetele Executive și ce decizii s-au luat. Am jurat că spun adevărul și asta am făcut. Nici nu puteam să mint, pentru că eu uit. M-au întrebat de baza de la Buftea, de cea de la Mogoșoaia, de Ligă, de Federație, nu știu ce urmăresc. Nu m-a întrebat nimeni de acel milion de euro. Dacă nu era Sandu, nu se făceau bazele acelea", a mai spus Dragomir.

..........................................

DIICOT continuă şi astăzi audierile în dosarul legat de deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA. Este vorba despre un milion de euro, bani reprezentând o finanţare pentru Federaţia Română de Fotbal.

Trei oficiali din fotbal au fost deja audiaţi de anchetatori. Explicaţii în faţa procurorilor au dat preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Patriţiu Abrudan, şi preşedintele FC Braşov, Cornel Șfaițer. Toţi trei au negat vreo implicare în ancheta DIICOT.

Astăzi, primul pe listă este Dumitru Dragomir. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal s-a prezentat, în această dimineață, la DIICOT pentru a fi audiat de procurori.

”Nu e vinovat nimeni, stați puțin să vedem despre ce este vorba. Nu am avut niciodată în decursul celor 20 de ani privilegiul de a ști ce se întâmplă în Federație. Nu știu nimic, vă dați seama că eu am gură bogată și spun tot ce știu. Eu habar n-am să ascund lucruri”, a spus Mitică Dragomir la intrarea în sediul DIICOT.

La sediul DIICOT urmează să fie audiați mai mulți membri din Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, respectiv Ștefan Stana, președinte ACS Berceni; Marian Rusen, președintele lui Juventus Colentina, și Paul Costaș.

Acuzațiile procurorilor

Foşti oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal sunt suspectaţi că ar fi deturnat 1 milion de euro de la FIFA, în perioada 2010-2012, în ultima perioadă a mandatului lui Mircea Sandu.

"Procurorul vrea să se convingă de anumite chestiuni ale gestionării Federației. Eu, în calitate de martor, trebuie să răspund pentru perioada în care am avut mandat în Comitetul Executiv, între 2005 și 2009", a spus Patrițiu Abrudan, fost arbitru FIFA și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), în prezent observator din partea CCA.

Abrudan a fost citat ieri la DIICOT în calitate de martor.

Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2010-2012, s-a constituit un grup infracțional organizat prin care s-a urmărit însușirea sumei de peste un milion dolari, bani proveniți din finanțarea FRF de către FIFA, care au fost supuși unui proces de reciclare, fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice și fizice.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră