Timişoara şi Iaşi donează bani pentru victimele din clubul Colectiv

06 Noi 2015
Timişoara şi Iaşi donează bani pentru victimele din clubul Colectiv
Astăzi începe etapă a 17-a a sezonului regulat din Liga I la fotbal. Întâlnirea dintre CSMS Iaşi şi Pandurii Tg. Jiu este cea care deschide runda. Se va păstra şi de această dată un moment de reculegere la începutul jocului, iar componenţii celor două formaţii vor purta banderole negre ca doliu pentru victimele din clubul bucureştean Colectiv.

Moldovenii plusează şi anunţă că banii ce vor fi încasaţi din biletele ce se vor vinde la acest joc vor fi donaţi pentru cei care au căzut pradă incendiului din urmă cu o săptămâna. “Am pus preţuri mai mici la acest joc pentru că ne dorim să strângem o suma cât mai mare. Accesul la peluze se va face contra unui bilet în valoare de cinci lei, iar cei care doresc să urmărească jocul de la tribune vor da 10 lei la intrare. Toţi banii vor merge pentru victimele de la Colectiv. Am anunţat acest lucru pe toate canalele şi sperăm ca lumea să vină în număr cât mai mare”, a anunţat Florin Prunea, preşedintele clubului din Copou.

Mâine seară, la Timişoara, va avea loc un meci de grad zero. ACS Poli va da piept cu Dinamo Bucureşti. Este cel mai aşteptat meci al anului pentru microbiştii din Banat. Oficialii clubului de pe Bega se întâlnesc în această seară pentru a decide cum pot ajuta victimele din clubul Colectiv. O parte din banii ce vor fi încasaţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi pentru cei care suferă prin spitale în urma incendiului de acum o săptămâna.

Gigi Becali, finanţatorul clubului Steaua, a anunţat deja că a oferit 70.000 de dolari pentru cei care au fost implicaţi în accidentul de vinerea trecută. De asemenea, suporterii lui Dinamo au început strângerea de fonduri în acelaşi scop. Viitorul Constanţa, club condus de către Gheorghe Hagi, şi CSU Craiova vor anunţa la începutul săptămânii viitoare cum se vor implica în această campanie umanitară. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră