Site-urile web al ministerelor au început să afișeze documentele de interes public, în numele transparenței

19 Feb 2016 | scris de Cristi Ionescu
Site-urile web al ministerelor au început să afișeze documentele de interes public, în numele transparenței

Ministerele s-au conformat Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public în ceea ce privește publicarea documentelor obligatorii a fi afișate din oficiu, a informat, vineri, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).

 "Actualizarea informațiilor lipsă a fost coordonată de actuala conducere a celor 22 de ministere din Guvernul României, urmând ca rapoartele aferente anului 2015 să fie publicate în cursul lunii martie 2016. Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, urmărind procesul de actualizare a informațiilor obligatorii a fi afișate din oficiu, a observat că cele mai mari dificultăți de conformare le au ministerele în ceea ce privește întocmirea: Buletinului informativ anual aferent Legii nr. 544/2001 respectiv a Listei cuprinzând categoriile de documente produse/gestionate", se arată într-un comunicat transmis de MCPDC.

"Acțiuni similare vor continua la nivelul ministerelor și la nivelul altor autorități ale administrației publice locale până la practicarea unei guvernări transparente la toate nivelurile", se mai arată în comunicat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră