Doamna cântecului transilvănean, Lucreţia Ciobanu, spre porţile cerului!

Doamna cântecului transilvănean, Lucreţia Ciobanu a pornit spre porţile cerului la vârsta de 90 de ani, în ultima zi a lunii septembrie, în urma unui stop-cardio respirator. S-a stins la Spitalul Clinic de Nefrologie “Carol Davila”, la secţia de Terapie Intensivă, unde era internată de mai multe zile. A trecut a cele veşnice în acelaşi anotimp în care a spus “Ziua bună munţilor!”, fiind născută la 27 octombrie 1924. Îşi va dormi somnul de veci alături de soţul domniei sale, la Cimitirul Ghencea Militar, înmormântarea urmând a avea loc vineri, 2 octombrie. Dumnezeu să o odihnească!

S-a născut pe meleaguri tran­sil­vănene în satul păs­to­resc Topârcea din apropierea Sibiului, pe care l-a vizitat recent, înainte de a fi internată la Spitalul Clinic de Nefrologie “Carol Davila”, poate ca un semn de rămas bun.

A fost fascinată mică de doinele cântate din fluier de oierii care-şi mânau turmele peste văi şi dealuri. Iubea cântecul, dar cum radioul nu “ajunsese‘‘ în statul în care a copilărit, singurii muzicanţi pe care îi asculta erau lăutarii din Topârcea natală. Când s-a despărţit de localitatea na­­tală avea doar 14 ani. “Sora mea mai ma­re era aici, la Bucureşti, că­să­to­ri­tă cu Şudi, Ion Stănescu. Am venit şi eu la liceul Domniţa Bălaşa Brân­co­­­veanu. Îmi plăcea foarte mult mu­zi­ca”, îmi povestea, în urmă cu câţiva ani, doamna Lucreţia Ciobanu.

A descoperit canţonetele italienilor prin vocea radioului. Anii au trecut, iar pa­siunea pentru cântec s-a accentuat. “Prin 1953 lo­cu­iam cu soţul în apropiere de Podul Iz­vor, când am văzut un afiş: «Fes­tiva­lul Mondial al Tineretului şi Stu­den­ţilor va avea loc...» Şi i-am zis so­ţului meu: «Să ştii că eu le iau niş­te bani ăstora!» Dar trebuia să duc o hârtie de la că­mi­nul cultural unde am activat. În car­tier era un cămin cul­tural: «Ion Creangă». Acolo era un băieţel de cla­sa a opta, la pian. Am interpretat «De ce nu-mi vii?» de Emi­nescu: «Vezi, rân­dunelele se duc...» şi mi-a dat o hâr­tie de colaborare... Apoi, la concurs, am cântat două strofe dintr-o doi­nă. Pentru că mai mult nu ştiam. Şi mi-au dat menţiune pe ţară, pentru cele două strofe. Aveam 29-30 de ani. O aveam pe Rodica, singurul co­pil. Nu ştiu prin intermediul cui am ajuns la corul marelui dirijor Gheorghe Danga. Am învăţat încă două strofe din doină şi, cu orchestra semisimfonică a lui Gheorghe Danga, cân­tam cu cei de la cor: «Uite, bade-n, ochii mei», aşa se numea doina. Într-o zi, luam cafe­lu­ţa la Capşa, la prânz. Acolo erau nu­mai artişti: Petre Gusti, Şte­fănescu Goan­gă, Maria Tănase, Aida Moga, Lavinia Slăveanu, Radu Zaharescu... Eu, cu diploma luată, menţiune pe ţară... Într-o zi, bietul Gusti a zis: «Ştii ce? Mâine să te prezinţi la gară, să pleci la Valea Călugărească. Vei mer­ge cu Ioana Radu şi cu Ion Lui­can». Am ajuns la Valea Că­lu­gărească. În orchestră era numai o vioară cu care ne acompania nepotul lui Grigoraş Dinicu, un băiat vârstnic, grăsuţ. Eu cântam în des­chi­dere, am avut mari emoţii. Ioana mi-a spus: «Auzi, ai cântat doina asta, dar... ai avut nişte ezitări, aşa...» M-a sfătuit să merg să cânt în­tr-un cor să mă obişnuiesc cu scena… Când cântam la Circul Franzinni, a pus ochii Maria Tănase pe mine, la îndemnul lui Conu Clery, cum îi spunea ea lui bărbat-său, să mă arunce în Revista ’58 care era la «Savoy», pentru că Ioana Radu era într-o formă splendidă de romanţe şi dorea să-i aducă o rivală, un cui. Dar Ioana era regină la romanţă. Însă Maria, nimic! S-a dus la unul, Pârâianu, care i-a spus că nu poate tăia din Revistă... Maria şi Ioana erau rivale, s-au împăcat târziu, abia când s-au îmbolnăvit amândouă”, explica doamna Lucreţia Ciobanu.

Ca să ajungă cap de afiş, Lucreţia Ciobanu a trebuit să-şi creeze propriul repertoriu. “Am avut divergenţe cu Ioana Radu. Îmi plăcea tare mult «De la moară pân’ la gară», iar ea îmi zice: «Să nu te prind că mai cânţi cântecele mele că nu’ş ce-ţi fac. Să-ţi cânţi cântecele tale!» Necăjită, şi-a sunat sora care a dojenit-o: «Auzi, dar tu de ce nu cânţi ca pe la noi? De ce cânţi muzică de restaurant?...».”Povaţa surorii a determinat-o să meargă pe plaiurile natale, să-şi formeze propriul repertoriu. “Mergeam cu un magnetofon şi culegeam de la muzicanţi, dar numai ardeleni, numai bănăţeni... M-am inspirat din ceea ce era apropiat de noi, cei de la Mărginimea Sibiului, fiindcă ăştia au creat fără lăutari, fără influenţe lăutăreşti. Toată ziua erau cu fluieru-n gură: prin munţi, pe dealuri, prin văi, prin păduri... Am cules o serie întreagă de piese, de viaţă lungă, mi-a plăcut să cânt foarte mult natura, şi bine am făcut. Printre cei mai renumiţi clasici ai genului ca: Rodica Bujor, Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Emil Gavriş, Alexandru Grozuţă, am apărut şi eu, în glumă spus, ca o cometă. Erau puţini cântăreţi la acea vreme şi pot spune că eram cea mai tânără între cei vârstnici, ajungând azi cea mai vârstnică între tineri şi încă cu prezenţă scenică”, mi-a mărturisit într-un amplu interviu doamna Lucreţia Ciobanu.

Maria Tănase şi Lucreţia Cio­banu au deschis prima emisiune di­fuzată de  Televiziunea Ro­mână. A iubit doinele ardeleneşti pe care le-a moştenit de la străbuni însă avea o mâhnire: faptul că doinele nu mai sunt la fel de difuzate şi rămân în arhivă.  A cântat întreaga viaţă cu drag şi a fost preţuită de românii din toate colţurile ţării , purtând, întotdeauna, cu mândrie, costumul popular moştenit de la străbunii din Mărginimea Sibiului.

Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit în anul 2002 Crucea Națională Serviciul Credincios clasa a III-a, apoi, în 2004 Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – “Arta Spectacolului”. A fost apreciată de toţi cei care au cunoscut-o şi dincolo de scenă pentru puterea şi profunzimea cuvântului, pentru căldura sufletească şi tenacitate. Drum lin în lumină, doamnă Lucreţia Ciobanu!