Despăgubiri de milioane pentru Centura Bucureştiului. Printre expropriaţi, foşti lideri ai PDL

04 Iun 2015
Despăgubiri de milioane pentru Centura Bucureştiului. Printre expropriaţi, foşti lideri ai PDL
 Ministerul Transporturilor va expropria circa 293.000 de metri pătraţi pentru lărgirea la patru benzi a 20 de kilometri din centura Capitalei, între A1 Bucureşti-Piteşti şi pasajul Chitila şi A2 Bucureşti-Constanţa. Valoarea despăgubirilor se ridică la suma de 47,6 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Cea mai mare despăgubire ar urma să fie acordată unei persoane fizice, Bogaciu Ion, care va primi 3,9 milioane de lei pentru 604 metri pătraţi în zona Afumaţi, potrivit zf.ro. Bogaciu este fost candidat al PDL la alegerile parlamentare.

De asemenea, mai multe companii vor primi bani de la stat ca să îşi relocheze afacerile. Astfel, subsidiara locală a grupului elveţian Eisberg, ar urma să primească 2,5 mil. lei pentru 4.069 de metri pătraţi în oraşul Pantelimon; dealerul auto Autoklass Center şi grupul Romstal vor primi 0,9 milioane de lei pentru aproape 7.000 de metri pătraţi în Chitila, potrivit proiectului de hotărâre de guvern.

Printre despăgubiţi se numără şi Titan Mar, compania fostului ministru al economiei, Adriean Videanu, care ar putea primi aproape 0,3 milioane de lei pentru puţin peste 1.500 de metri pătraţi în Chiajna.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră