Descinderi DNA la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Procurorii fac percheziții la biroul președintelui instanței

16 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Descinderi DNA la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Procurorii fac percheziții la biroul președintelui instanței

Procurorii DNA fac percheziții la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Surse judiciare susțin că ancheta ar viza un magistrat cu funcție de conducere, într-un dosar privind o mită de 10.000 lei, în legătură cu soluționarea unui dosar.

Perchezițiile ar avea loc la biroul judecătoarei Elena Poiană, președintele instanței.

DNA a anunțat, în această dimineață, că sunt efectuate patru percheziții în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una la o instituție publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în anul 2015.

''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', precizează DNA într-un comunicat.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră