Primele demersuri privind canonizarea părintelui Arsenie Boca

19 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Primele demersuri privind canonizarea părintelui Arsenie Boca

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu, a explicat pentru agerpres.ro că rostul comisiei, conduse de Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, este de a cerceta din punct de vedere științific și teologic activitatea Părintelui Arsenie Boca, fără să aibă atribuții în ceea ce privește o canonizarea acestuia.

O primă întâlnire a comisiei a avut loc sâmbătă, la sediul Episcopiei Devei, prilej cu care a fost prezentată o listă cu 80 de lucrări despre viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca.

În paralel, va fi efectuată o cercetare minuțioasă de arhive, dar și a manuscriselor Părintelui Arsenie Boca. La finalul cercetărilor efectuate de comisia specială, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului va întocmi o listă cu lucrările care sunt conforme cu realitatea învățăturilor Părintelui Arsenie, respingându-le pe cele cu un conținut nepotrivit sau pur comercial.

Chiar dacă această comisie nu are rolul de a propune canonizarea Părintelui Arsenie Boca, ea va putea întocmi un studiu-document ce va fi înaintat Sfântului Sinod, singurul care poate lua o decizie privind canonizarea. "Competența în privința canonizării aparține exclusiv aparține Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române", a precizat părintele Miricescu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră