CUTREMUR LA FRF! DIICOT anchetează dispariția unui milion de euro primit de la FIFA

23 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
CUTREMUR LA FRF! DIICOT anchetează dispariția unui milion de euro primit de la FIFA

Mai multe persoane din fosta conducere a Federației Române de Fotbal au fost citate la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiați ca martori. 

Primul care a venit, astăzi, la audieri este Patrițiu Abrudan, fost arbitru FIFA și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), în prezent observator din partea CCA.

Acesta a fost citat în calitate de martor.

"Procurorul vrea să se convingă de anumite chestiuni ale gestionării Federației. Eu, în calitate de martor, trebuie să răspund pentru perioada în care am avut mandat în Comitetul Executiv, între 2005 și 2009", a spus Abrudan la sediul DIICOT.

Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2010-2012, s-a constituit un grup infracțional organizat prin care s-a urmărit însușirea sumei de peste un milion dolari, bani proveniți din finanțarea FRF de către FIFA, care au fost supuși unui proces de reciclare, fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice și fizice.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră