Ce a decis Curtea Constituţională în cazul controlului judiciar

05 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Ce a decis Curtea Constituţională în cazul controlului judiciar

Judecătorii CCR au dezbătut marţi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2151 alin.(2) și (5) din Codul de procedură penală, care prevăd că "în cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile" şi că "împotriva ordonanței procurorului prin care, în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător".

Cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2151 alin.(2) din Codul de procedură penală și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art.212 alin.(1) și alin.(3) teza întâi din Codul de procedură penală.

Acestea prevăd că "procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reţinere" şi că "măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu".

În cazul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2151 alin.(5) din Codul de procedură penală, Curtea a respins-o cu unanimitate de voturi ca neîntemeiată și a constatat că acestea sunt constituționale.

Judecătorii CCR au argumentat că  prelungirea controlului judiciar fără citarea și audierea inculpatului, este de natură a-i încălca acestuia dreptul la apărare,. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor care au sesizat Curtea Constituțională.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră