Carosabil surpat la Eroilor. Anunţul făcut de primarul general interimar după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă

23 Dec 2015 | scris de Veronica Micu
Carosabil surpat la Eroilor. Anunţul făcut de primarul general interimar după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă

UPDATE 12:35 - Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanții firmei care efectuează lucrările în zona Eroilor, că este inacceptabil termenul avansat de aceștia pentru reluarea circulației și a consolidării clădirilor afectate de surparea terenului.

"Termenul avansat de constructor — data de 22 martie — este inacceptabil. I-am pus în vedere că afectează grav siguranța locuitorilor din zonă și afectează și ceilalți locuitori ai cartierelor Drumul Taberei, Rahova. Sunt 100.000 de oameni afectați și 14 persoane evacuate. Le-am pus în vedere să lucreze, nu are importanță că e sâmbătă, că e duminică, că sunt sărbători, nu ne interesează pentru că acei oameni sunt afectați și nu locuiesc în case nu din voința lor, ci din cauza constructorului", a afirmat Sava, la ieșirea din sediul ISU București unde a avut loc o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență.

El a precizat că se așteaptă de la experți terță-parte să pună la dispoziție soluția optimă pentru reluarea lucrărilor în zonă.

.....................................

Autorităţile din Capitală se reunesc, astăzi, pentru a discuta situaţia din zona Eroilor, unde s-a surpat carosabilul din cauza lucrărilor la metrou. În zonă, circulaţia este blocată şi deviată pe străzi secundare, iar locuitorii dintr-un imobil avariat de săpături au fost evacuaţi. Purtătorul de cuvânt al Municipalității, Alexandru Ichim, a declarat că mutarea locuitorilor din zona Eroilor este o măsură preventivă, de siguranță.

"Până în momentul de faţă constructorul nu a prezentat o situaţie exactă a lucrărilor din teren. Este convocat un comandament al situaţiilor de urgenţă. Domnul prefect al municipiului Bucureşti a convocat această şedinţă la solicitarea primarului general, la care a fost invitat constructorul pentru a preciza clar termenele de executare a acestor lucrări şi stadiul acelor lucrări", a afirmat, ieri, Alexandru Ichim.

Reamintim că o porțiune de carosabil din zona Eroilor, unde se fac lucrări la metrou, s-a surpat, cu două săptămâni în urmă. Din această cauză, 14 locatari ai unor imobile din zonă și-au părăsit, temporar, casele, iar traficul rutier a fost deviat.

Primăria Municipiului București a verificat modul în care se derulează activitatea în zona respectivă și i-a solicitat constructorului documentele care au stat la baza avizelor de lucru. În prezent Municipalitatea, împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții, lucrează la un raport privind situația generală din zona Eroilor.

Magistrala 5 de metrou, care va lega cartierul Drumul Taberei de centrul orașului, va fi dată în folosință în anul 2017. Dacă va fi respectat acest termen, lucrările au o întârziere de un an și jumătate față de termenul anunțat inițial.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră