ULTIMA ORĂ. Circulație blocată pe DN7. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară și unde au fost impuse restricții de trafic

23 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
ULTIMA ORĂ. Circulație blocată pe DN7. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară și unde au fost impuse restricții de trafic

Traficul rutier a fost deviat din municipiul Arad(DN7) pe DJ682 Arad – Horea cu revenire pe DN7 în localitatea Vladimirescu, în ambele sensuri.

De asemenea, poliția infromează că pe parcursul zilei, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, se vor executa lucrări de înlocuire a glisierei mediene de protecţie între kilometrii 110 şi 111, iar circulaţia va fi restricţionată pe banda numărul doi, pe sensul către capitală.

Până la sfârşitul lunii aprilie, circulaţia rutieră pe podul Giurgiu-Ruse se va desfăşura alternativ, pe o bandă, pe sectorul kilometric 64+525 - 64+940, din cauza unor lucrări. Este posibil ca în zilele cu trafic intens să se formeze coloane de autovehicule.

Pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria:

Calafat (rutier);
Bechet (trecere cu bacul);
Zimnicea (trecere cu bacul);
Călărași (trecere cu bacul);
Negru Vodă (rutier);
Vama Veche (rutier).
Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpat, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri). Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Totodată, că pe DN57 Orșova – Moldova Nouă, la km 65+600, între localităţile Şviniţa (judeţul Mehedinţi) şi Berzasca (judeţul Caraş-Severin), circulaţia rutieră a fost reluată în condiții normale, pe ambele benzi.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră