Stegarul de la Piata Universitatii este internat in spital

14 Iun 2015
Stegarul de la Piata Universitatii este internat in spital
Doctorul Adela Magdalena Ciobanuu a declarat pentru Agerpres ca Cezar Avrămuță, cunoscut ca stegarul din Piața Universității, se află internat la Spitalul Obregia.
"Vineri, în jurul orei 18,30, a fost adus în camera de gardă pacientul Cezar Avrămuță, de salvare și de poliție. Echipajul de la salvare a notat și a precizat medicului de gardă că pacientul ar fi amenințat cu sinuciderea. De asemenea, au spus că era agitat, există procesul verbal al poliției și documentele de la salvare care atestă aceste lucruri. Medicul de gardă a respectat prevederile legii 487 din 2002 reevaluată, pacientul fiind internat în concordanță cu prevederile acesteo legi. Legea prevede că, în cazul în care medicul constată și i se spune că un om are intenția de a a-și face lui rău sau celor din jur — în cazul acestui pacient s-a spus de către martori că era să ar fi vrut să se sinucidă urcându-se pe televiziune — medicul declanșează internarea", a spus dr. Adela Magdalena Ciobanu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră