Cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor va avea loc săptămâna viitoare

13 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor va avea loc săptămâna viitoare

Un test care ar putea da fiori unora. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă, în pagina sa de Facebook, că săptămâna viitoare vor suma sirenele care anunţă situaţii de urgenţă. Acestea vor suna alternativ, în toată ţara, pe parcursul a patru zile. 

În perioada 18-21 aprilie va avea loc exericițiul #PROCIV2017 în care vor fi testate sirenele din toată țara,  între orele 10.00 şi 15.00. Anunţul a fost făcut de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, pe pagina de Facebook, cu îndemnul ”#SHARE ca să nu fim luaţi prin surprindere”.

Semnalul e compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare.

Simulările vor începe marți, 18 aprilie,  iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație, informează ISU într-un comunicat.

Mesajele vocale vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”, mai precizează ISU, care recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.

Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Cel mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare — alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă, informează Inspe. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate, mai precizează ISU.

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră