Ce s-a întâmplat cu cererile de graţiere depuse de Monica Iacob Ridzi şi Gheorghe Mencinicopschi. DECIZIA preşedintelui Klaus Iohannis

03 Dec 2015 | scris de Mara Răducanu
Ce s-a întâmplat cu cererile de graţiere depuse de  Monica Iacob Ridzi şi Gheorghe Mencinicopschi. DECIZIA preşedintelui Klaus Iohannis

Reamintim că soţul Monicăi Iacob Ridzi a depus, în luna mai 2015, cererea de graţiere, iar argumentaţia are nu mai puţin de 2000 de pagini. Monica Iacob Ridzi invocă faptul că este grav bolnavă şi nu poate ispăşi pedeapsa după gratii.

Gheorghe Mencinicopschi condamnat la opt ani de închisoare în dosarul ICA

La rândul său, Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare,a depus, prin fiul său, anul trecut, în noiembrie o solicitare similară. În scrisoarea adresată preşedintelui, fiul doctorului spune că tatăl său are un comportament exemplar în închisoare, respectă regulamentul, ţine prelegeri pe teme de alimentaţie şi a scris deja o carte despre intoleranţa la gluten. Gheorghe Mencinicopschi este condamnat la opt ani de închisoare în dosarul ICA, în care a fost trimis după gratii şi Dan Voiculescu, cel care a cumpărat Institutul în momentul în care a fost privatizat.

"Soţia mea poartă două orteze la genunchi, fără ele nu prea poate să meargă“

Monica Iacob Ridzi, încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava, a obţinut anul acesta  premiul al doilea la concursul "Poezie de puşcărie", la secţiunea ”Poezie femei”, ea purtând proteze la picioare la decernarea premiilor, scrie pe Facebook scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele juriului. "Astăzi am prezidat pentru a şaptea oară consecutiv Concursul Naţional «Poezie de puşcărie» organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil MoMonica Iacob Ridzipremiul doi, la poezie), cu proteze la picioare şi o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca preşedintele Iohannis să răspundă favorabil cererii ei de graţiere. Umanitatea e tot ceea ce pare că ne-a mai rămas...", scria, în iunie 2015, Cipariu pe Facebook.

"Soţia mea poartă două orteze la genunchi, fără ele nu prea poate să meargă. Din câte am înţeles, ar putea fi o afecţiune colaterală bolii pe care o are. Din câte ştiu, soţia mea are probleme şi cu oasele, iar în urmă cu câţiva ani a suferit o fractură de platou tibial. Soţia mea mi-a spus că are dureri mari şi nu le dă jos ca să poată să meargă", declara şi Tiberiu Iacob-Ridzi, soţul fostului ministru. 

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. Ulterior, în 3 martie, Ridzi a fost transferată, din motive medicale, la Spitalul Penitenciar Bucureşti Jilava.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră