Ce au făcut PNL și PSD la negocierile cu Iohannis. Mircea Badea: E o dileală!

10 Noi 2015
Ce au făcut PNL și PSD la negocierile cu Iohannis. Mircea Badea: E o dileală!
Mircea Badea a reacționat după consultările avute ieri de reprezentații PSD și PNL cu președintele Klaus Iohannis. PSD a propus ca Liviu Voinea să fie desemnat premier în fruntea unui guvern politic, în timp ce PNL susține propunerea lui Iohannis, cea a unui guvern și a unui premier tehnocrat.
 
"Ne aflăm la momentul în care PSD se duce la aşa-zisele consultări pentru generarea unui nume de prim-ministru şi face o propunere formală, Liviu Voinea, de la BNR. Zic formală, că e limpede că nu va fi Liviu Voinea. PNL nici măcar nu face propunerea, că aşteaptă să le propună Klaus Iohannis, să le dea în plic şi să pună pe ăsta trebuie să-l votaţi. Cu toată dragostea, nu funcţionează aşa democraţia (...).
 
Să te duci tu partid la consultări şi să spui 'eu nu am nicio propunere, eu fac ce îmi spune preşedintele', adică să te transformi într-o masă amorfă, într-un tonomat, într-un automat de vot, asta nu e democraţie. E o dileală, este o nebunie şi atâta, nimic altceva", a spus Mircea Badea, aseară, în cadrul emisiunii "În gura presei".
 
"Ce a făcut PSD e tot o nebunie. De fapt, am venit să ne facem că negociem. Numai, gata, clasa politică e pa!", a conchis realizatorul Antena3. (V.M.)
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră