Cazul morții lui Costin Mărculescu a fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei

11 Iun 2020 | scris de A.V.
Cazul morții lui Costin Mărculescu a fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei Galerie foto (3)

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort, în noaptea de miercuri spre joi, în locuința sa din București. O echipă de la Antena 1 a fost anunțată de vecinii actorului că nu l-au mai văzut de câteva zile. Reporterul Horațiu Tudor a sunat la 112, iar echipaje de la pompieri, poliție și poliția locală s-au deplasat la apartamentul acestuia, potrivit stiripesurse.ro.

Pompierii au spart ușa și ș-au găsit pe Costin Mărculescu căzut în cadă, în stare de putrefacție, conform jurnaliștilor de la Antena 1.

Circumstanțele în care a fost descoperit decesul actorului amintesc de situația similară în care a sfârțit jurnalista Cristina Țopescu, găsită moartă în casă după aproape 12 zile de la deces.

UPDATE
Vecinii spun că actorul nu a mai fost văzut de câteva zile, deși el ieșea zilnic să își plimbe câinele, scrie spynews.ro.

Animalul de companie al lui Costin Mărculescu a fost cel care a alarmat locatarii blocului, lătrând puternic timp de mai multe zile.

Cunoscuții au încercat să îl contacteze și la telefon sau pe rețelele de socializare, însă acesta nu a răspuns nicăieri.

UPDATE

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza morții. Acestea sunt precizările Poliției, potrivit Digi24.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au fost chemați să intervină la domiciliul lui din Capitală şi l-au găsit pe Costin Mărculescu mort.

Conform Poliției Capitalei, la adresă au mers polițiști ai Secției 12, după ce la 112 a fost primit un apel că un bărbat nu a mai răspuns la ușă sau la telefon de mai mult timp.

„Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei”, precizează Poliția București.

Actorul a fost găsit în cadă, au declarat surse din cadrul ISU, pentru Mediafax.

Corpul neînsuflețit al lui Mărculescu a fost ridicat și transportat la INML pentru necropsie.

„Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, potrivit Poliției.

UPDATE

Medicii legiști au finalizat autopsia în cazul lui Mărculescu și au anunțat că acesta a murit de infarct, anunță România TV.

Digi24 prezintă și câteva imagini de la fața locului, din care redăm următoarele:

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră