A murit actorul Viorel Comănici, de la Teatrul Nottara

10 Iun 2020 | scris de A.V.
A murit actorul Viorel Comănici, de la Teatrul Nottara

Actorul Viorel Comănici a murit la vârsta de 79 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, anunţă colegii săi de scenă de la Teatrul Nottara.

Actorul Teatrului Nottara Viorel Comănici a murit la vârsta de 79 de ani. Vestea a fost anunţată de colegii săi de scenă, pe pagina de Facebook a instituţiei.   „Familia Teatrului Nottara a pierdut un coleg mult preţuit. Actorul Viorel Comănici a trecut la cele veşnice pe 5 iunie după o lungă suferinţă. Dumnezeu să îl odihnească!“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Teatrului Nottara. 

Născut la 15 mai 1941, Viorel Comănici a absolvit, în 1965, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, unde a studiat arta actorului sub îndrumarea profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel.   

Printre colegii săi se numărau Emil Hossu, Alexandru Repan, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru. La absolvire a jucat rolul principal în Mitică Popescu de Camil Petrescu, în regia lui George Dem Loghin şi avându-l ca asistent de regie pe Dem Rădulescu.   

A fost repartizat la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, unde a jucat timp de trei ani, apoi, din 1969, au urmat alţi trei ani la Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca.

În 1974 a revenit în Bucureşti şi a devenit membru al trupei artistice a Teatrului Nottara, pe scena căruia a jucat până în prezent. Aici a reîntâlnit o parte dintre colegii din studenţie.

Alături de aceştia şi de actorii Ştefan Iordache, George Constantin, Gilda Marinescu, Ştefan Radof, Valeriu Arnăutu, Emilia Dobrin, Val Săndulescu, Valentin Teodosiu, Constantin Brezeanu, Horaţiu Mălăele şi mulţi alţii a creat lumi tragice şi comice, de iluzie şi fantezie la ridicarea cortinei.   

Spunea despre sine că este un mare cinefil şi a avut plăcerea să lucreze şi pe platoul de filmare. A colaborat cu numeroşi regizori pentru roluri în producţii cinematografice, una dintre cele mai cunoscute fiind seria ,,Pistruiatul“, în regia lui Francisc Munteanu.

 

Alte stiri din Teatru

Ultima oră