Câţi bani i-a luat ANAF lui Gigi Becali

13 Aug 2015
Câţi bani i-a luat ANAF lui Gigi Becali
ANAF a recuperat prejudiciul din dosarul „Valiza”, în care George Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Astfel, iunie 2013, instanța supremă a dispus confiscarea sumei de 1.700.000 de euro de la George Becali și Teia Sponte, aceștia fiind învinuiți de „dare de mită” și „fals în înscrisuri”.

„Urmare a demersurilor întreprinse de către organele de executare silită, contravaloarea în lei a celor 1.700.000 euro, respectiv suma de 7.650.850 lei, a fost virată de Banca Comercială Română, sucursala Unirii, la Trezoreria operativă Ilfov, în data de 23.01.2015.”, se arată în răspunsul ANAF, potrivit digi24.ro.

George Becali a fost eliberat condiționat din închisoare în aprilie 2015, după ce a executat o treime din pedepasa de trei ani și lase luni de închisoare, rezultată prin contopirea pedepselor primite în dosarul „Valiza”, în cel privind sechestrarea de persoane și în cel al schimbului de terenuri cu MApN.

În același dosar au fost condamnați și Victor Pițurcă, la un an de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului, și Teia Sponte, fost vicepreședinte în Consiliul de Administrație al Clubului Steaua București, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră